Burse de excelență pentru studii post-universitare în Elveția
Guvernul elvețian, prin intermediul Comisiei Federale pentru Burse destinate Studenţilor Străini, oferă cetățenilor Republicii Moldova câteva tipuri de burse post-universitare pentru anul academic 2017-2018:
- Burse pentru cercetări științifice pentru cel mult 12 luni;
- Burse pentru studii de doctorat pentru cel mult 3 ani;
- Burse pentru studii post-doctorale pentru cel mult 12 luni.
Limita de vârsta a candidaților pentru cercetări și studii doctorale este de 35 de ani.
Guvernul Elveției nu oferă burse pentru studii universitare și de masterat.
Studiile se vor efectua în cadrul unor instituții de învățământ din Elveția (universități, institute federale de tehnologii și universități de științe aplicate).
Mai multă informație privind criteriile de eligibilitate, procedurile de aplicare, adresele de contact și altele, puteți găsi pe website-ul Comisiei Federale pentru Burse destinate Studenţilor Străini, accesând linkul țării de origine.
Swiss Government Excellence Scholarships for Foreign Scholars and Artists
Pentru a obține întreg pachetul de aplicare, contactați-ne la chisinau@eda.admin.ch
Dosarele se vor depune în perioada 02 septembrie - 15 noiembrie 2016, de luni până miercuri, de la 14:00 până la 17:00, la sediul Biroului de Cooperare al Elveției, str. A. Mateevici 23-B, mun. Chișinău. Data-limită pentru depunerea dosarelor este 15 noiembrie 2016.